Get Adobe Flash player

Polizaharidele

polizaharide

Polizaharidele sunt o categorie de zaharuri așa numite lente fiindcă au în componența lor mai mult de zece molecule glucidice elementare.

O mare atenție se acordă plantelor care sunt bogate în polizaharide, în structura cărora intră fructoza, manoza, arabinoza și xiloza. Aceasta este legat de faptul că omenirea începe să înțeleagă dauna cauzată de abordarea unilaterală a problemei alimentației umane, adică ideea că glucoza este sursa vitală de energie pentru om se devalorizează.
Substanța compusă din carbon, hidrogen și oxigen, de origine esențialmente vegetală. Împreună cu proteinele și lipidele, glucidele, altădată numite hidrați de carbon, constituie cele trei principale macronutriente din alimentație. Nevoile sunt de aproximativ cinci grame per kilocorp pe zi și trebuie să reprezinte 50-55% din rația calorică zilnică. Glucidele reprezintă o sursă energetică rapid mobilizabilă și aduc patru kilocalorii pe gram. După lungimea și complexitatea moleculei lor, ele se clasifică în două categorii.

  • - Glucidele simple, denumite, de asemenea, zaharuri rapide pentru că sunt rapid absorbite de către mucoasa digestivă, au un gust dulce. Ele se găsesc mai ales în fructe, dulcețuri, bomboane, prăjituri etc.
  • - Glucidele complexe sunt polizaharide, constituite din asamblarea a foarte numeroase molecule de glucide. Ele nu au, în general, un gust dulce. Polizaharidele hidrolizabile sunt, în principal, reprezentate de către amidon, constituent principal al feculentelor, rădăcinilor și tuberculilor și de către glicogen prezent mai ales în ficatul animalelor. Polizaharidele nehidrolizabile constituie cea mai mare parte a fibrelor vegetale alimentare (celuloza).

Este recomandabil, pentru a avea o alimentație echilibrată, să se aducă organismului o rație de 50-60% glucide compuse o treime din glucide simple și două treimi glucide complexe. Principala tulburare a metabolismului glucidelor este diabetul.
Polizaharidele au o abilitate crescută de a conduce informația biologică, datorită potențialului lor crescut de variabilitate structurală. Astfel, se creează o flexibilitate pentru mecanismele reglatorii precise ale variatelor interacțiuni celulare, la organismele superioare.
Acești compuși acționează ca imunomodulatori sau modificatori ai răspunsului biologic (BRM). Nu au efecte negative și nu creează nici un fel de stres asupra organismului, ajutându-l să se adapteze la mediu și stresul fiziologic și prezintă o acțiune nespecifică asupra organismului, intervenind pozitiv în toate sistemele importante. Polizaharidele potențează răspunsurile imunitare nespecifice și specifice, activând majoritatea tipurilor de celule imunitare, de importanță vitală pentru menținerea homeostaziei. Răspunsurile cheie imunitare nespecifice stimulate de b-glucanii sau de complexele polizaharid-proteice din ciuperci, includ celulele T și mesagerii chimici. Mai mult, polizaharidele și complexele polizaharid-proteice au rol în stimularea limfocitelor care controlează producerea de anticorpi (celulele B) și a citotoxicității mediată celular (celulele T).
Polizaharidele prezintă și activități antitumorale. Deși nu este pe deplin elucidat mecanismul prin care își exercită acțiunea antitumorală, ele par să medieze această activitate prin activarea sau augmentarea sistemului imunitar gazdă (pe calea stimulării macrofagelor citotoxice, celulelor T și a citotoxicității mediată de anticorpi a celulelor canceroase vizate), mai mult decât citotoxicitatea directă. Astfel, ambele răspunsuri imunitare, activarea celulelor T și citotoxicitatea indusă de anticorpi, au rol în eliminarea celulelor tumorale. Datele experimentale recente sugerează că o serie de polizaharide pot prezenta proprietăți citotoxice. Astfel, pot induce moartea celulară programată (apoptoza) în liniile celulare canceroase.
Aceste clase de compuși nu funcționează ca medicamente miraculoase dar pot îmbunătăți considerabil calitatea vieții și pot crește rata supraviețuirii în cazul unor anumite tipuri de cancere, în special când sunt folosite ca adjuvanți în formele convenționale de tratament. Ratele crescute de supraviețuire oferite de acești compuși par foarte promițătoare și acest lucru îi poate determina pe imunologii și oncologii occidentali să studieze cu mai multă atenție acești compuși și efectele lor asupra organismului uman.
Trebuie notat faptul că s-a dovedit siguranța acestor compuși la administrarea lor pe o perioadă de timp îndelungată. Mai mult, acești compuși par să reducă efectele adverse ale radio și chemoterapiei, în special la nivelul sistemului imunitar.